Nicolae Comănescu

DNA: Dust Narrative Analysis

de Igor Mocanu

de pe bewhere.ro

Să încep cu o întrebare pe care ai auzit-o, poate, până acum, de un milion de ori. De ce cu praf și pulbere?

Aproape că nu am ales să lucrez cu praf. Praful m-a ales pe mine... Praful a ales orașul în care locuiesc, țara… Praful face parte din viața noastră și nu îl observăm decât atunci când e prea mult. Momentul când am ales să lucrez cu praf a fost cel în care am devenit conștient de el. Praful ăsta mult vorbește, de fapt, despre starea societății noastre. Mi-am dat seama că e o materie densă, plină de informație. E o materie care merită interogată și poate fi folosită pentru a interoga.
Praful e un simbol al nostalgiei, al zădărniciei, al trecerii timpului, un îndemn la nonacțiune, un supraviețuitor al istoriei, apoi e un semn al acțiunii, al dărâmării, un vector al puterii sau un indicator al nivelului de trai. El ne-a însoțit constant de-a lungul vremii, de la praful ridicat de copitele solilor turci, până la praful ridicat de gura politicienilor români de azi. Praful s-a așternut de atâtea ori peste intenții bune și praful ne-a orbit de atâtea ori în istorie.

Sunt artiști români contemporani care vorbesc de praful ridicat de demolările comuniste. Probabil cea mai mare realizare a comunismului în Romania e recolta de praf la hectarul de cartiere și monumente istorice distruse. Nu-i nimic, comunismul a trecut și putem, în sfârșit, să ne bucurăm de praful ridicat de buldozerele care ne dărâmă monumentele istorice rămase, de clădiri de birouri ce încalcă normele de urbanism,

de creșterea numărului de automobile care, raportată la PIB, e cea mai mare din Europa, de minciunile politicienilor. Dar despre lucrurile astea știm toți și știm tot și ne-am și plictisit să mai vorbim.

.

Nicolae Comănescu

Ich habe Angst!

de pe artazorzini.blogspot.com

de Aza

Până în data de 30 seprembrie a.c., Nicolae Comănescu prezintă la MNAC o expoziţie ca un cartier capcană, din care scapă cine poate: Berceni este numele ei, poftiţi vă rog, intraţi pe aici, atenţie la exponate: http://www.norc.ro/comanescu/finalcoma.swf

În această prezentare, Nicolae Comănescu efectuează o cartografiere afectivă a cartierului bucureştean Berceni, prin care branduieşte spaţiul din perspectiva registrului vizual: un gest similar a efectuat şi Claudiu Komartin în literatura contemporană, prin publicarea volumului de poezie “Un anotimp în Berceni”, in 2009.

“Cartierul Berceni se află în sectorul 4 din capitală şi este delimitat în nord-est de Şoseaua Olteniţei şi Calea Văcăreşti, în sud de străzile Ion Iricescu, Turnu Măgurele şi Luică, iar în vest de Şoseaua Giurgiului. În prezent, cartierul se întinde pe o suprafaţă de 570 de hectare, găzduind un număr de 120.000 locuitori stabili. Încă din faza iniţială, cartierul a fost utilat cu toate dotările urbanistice şi edilitare necesare (reţele de apă, canalizare, gaze, telefonie, internet şi termoficare).”

Cocor Media Channel

În direct de pe Temporary :))

de pe YouTube

Nicolae Comănescu

O plimbare prin Berceni...


de Cezar Paul Bădescu
de pe video.adevarul.ro

Zilele astea la MNAC

Berceni & Funeraria

de Igor Mocanu
pe artactmagazine.ro

O retrospectivă şi o elegie de grup fac obiectul a două etaje de MNAC săptămânile acestea.

Dacă în anii ’90, pictura lui Comănescu s-a preumblat între meditaţia coloristică îngroşată a expresiei graffitiere à la Basquiat şi atmosfera sumbră, neliniştitoare a unui umor întunecat scrâşnit printre dinţi, ca în Zgâtzii mă-tii de fluture (001 sau 003, din 1998) ori în Vai săraca floare ce tristă e când moare (1998), dacă între 2004 şi 2008 tuşa graffiti se transformă în parodie a patinei glossy, iar umorul în explozie isterică de mitologie urbană amestecată cu imitaţia pastişantă a kitschului nu mai puţin urban, cum este în Spending your mid-life crisis on the beach (2007) sau în Taxi cu agave 1 și 2 (2005), începând cu 2009, pictorul vede gri, mai gri decât înainte de grizonanţii ani ’90, prin filtrul unui bacovianism postcomunist fără scăpare, cum sunt lucrările din seria devenită celebră prin scrumul, muştarul şi praful de Berceni utilizat în compoziţie.

De la Surorile citire

Noapte și muzee

de pe surorilemarx.wordpress.com

N-am vrut sau putut să intrăm la MNAR, deci ne-am continuat periplul pe jos, înspre MNAC. MNAC este acronimul folosit de cei deștepți și hip când vorbesc despre Muzeul Național de Artă Contemporană. De la MNAR la MNAC ajungi cu un autobuz, dacă știi care este. Baba cu care am vorbit la telefon, expertă în tainele și misterele RATBului, a pretins că ar fi un oarecare 385. Fie nu era, fie nu circula, cert este că am mers pe jos până la MNAC, care este la Casa Poporului (care probabil că nu se mai cheamă așa, dar cine știe cum s-o numi, și acum n-am chef să caut pe Google, și oricum înțelegeți voi la ce clădire mă refer).

Nicolae Comănescu, babelor. O sală întreagă, cu vreo 60 de lucrări.
Și ce să zic: așa da.
Culori, mână, ochi, totul era de bine. Totul era cum trebuie. Intri în sala aia, și pe față ți se lățește un zâmbet. Un zâmbet cât toată sala. Pentru că vezi, de exemplu, un motociclist de formula unu de motociclete, și pe motor sunt reclame la Roxana, Mihai, Gorzo, Dan, Radu.
Sau un ins cu pălărie, pe o placă de surf, care atacă Casa Poporului, în spatele căreia se văd niște palmieri.
Sau un rinocer care vine înspre tine în viteză, cu un fluture verde pe umăr, și cu inscripția “Zdamătii de fluture”.
Babelor, serios acum: Nicolae Comănescu este unul dintre cei mai mari artiști români. E sus, babelor, e foarte sus. Are umor, are talent, are mână, are culori, are sensibilitate, are idei, are nebunie, are tot ce vreți.
Și mai are o sală, mai mică, cu picturi alb-negru-gri-bej-maro, care au ca temă cartierul său: Berceni.
Căcător.
Mai ales că tablourile alea sunt pictate cu praf din Berceni. Arată senzațional. Nu exagerez. Nu, deloc. Dimpotrivă. Omul e fantastic. Era și el pe-acolo, un tip cu barbă și tricou portocaliu, și m-aș fi dus să-l felicit, dar eram prea entuziasmată și am preferat să mă plimb printre lucrările lui și să mă simt al naibii de bine.
Expoziția lui Comănescu o să mai fie deschisă până în iulie. Mergeți neapărat s-o vedeți. Este indiscutabil evenimentul artistic al anului în București.