Pages

Showing posts with label MNAC. Show all posts
Showing posts with label MNAC. Show all posts

July 1, 2011

Desnudado a Eva

Dezgolind-o pe Eva


de Igor Mocanu
de pe igormocanu.wordpress.com

MNAC găzduiește luna aceasta, cu sprijinul Institutului Cervantes, o expoziție, înainte de toate, extrem de dură prin direcțiile critice pe care le lansează, și extrem de neobișnuită, prin maniera abordării subiectului feminității, două extreme ce riscă să fie repede eclipsate de voga pe care a avut-o la noi, la un moment dat, imaginea de box-office a Fridei Kahlo, întruchipată de Salma Hayek în filmul din 2002.

Extrem de dură și neobișnuită, pentru că nu iartă nimic. Privirea masculină erotizantă e sancționată fără drept de apel în fotografia Victoriei Diehl, reprezentând un bust dezgolit cu sâni decupați și tumefiați, sau în cea a Palomei Navares, cu subtitlul „pentru uz domestic”, fotografie cu bust dezgolit, prinsă în capsele unui umeraș, cu aluzie directă la lucrul casnic, neluat în calcul de nici un sistem social. Critica credinței religioase este materializată la Berta Jayo într-un amestec bulversant de veșmânt de măicuță și uniformă militară de camuflaj, după cum rochia – simbolul feminității occidentale – este transpusă de către Susy Gómez într-o răsunătoare carcasă de inox cu efecte catarhice, prin aluzia la instrumentele de tortură; sau de către Darya von Verner, într-o fotografie în care vestimentația este acoperită, de la gât la poale, de o cronologie exemplară a Madonei de la Historia (1997), ori de către Amparo Sard, în silueta fragilă pe hârtie perforată. Un diptic fotografic color, semnat de Marisa González, înfățișează două etape ale procesului de producție tehnologică a păpușilor, cu aluzie directă la trendul procreației artificiale fără uter, criticat aspru și de către autorii studiilor de antropologie a corpului. Două instalații metalice, în fapt, două coșuri de hipermarket, în cel al Conchei Jerez aflându-se fotografia unui chip uman iluminat cu neon, în cel al Conchei García zăcând un ștreang gigantic, decorat în albastru, tranșează ideea consumismul, alimentată de preconcepția că femeia ar fi dependentă de shopping, puternic înrădăcinată încă în imaginarul colectiv. Poți merge la cumpărături, la hipermarket, de unde te vei întoarce cu propriu-ți chip sau propria moarte în coș.

May 16, 2011

De la Surorile citire

Noapte și muzee


de pe surorilemarx.wordpress.com

N-am vrut sau putut să intrăm la MNAR, deci ne-am continuat periplul pe jos, înspre MNAC. MNAC este acronimul folosit de cei deștepți și hip când vorbesc despre Muzeul Național de Artă Contemporană. De la MNAR la MNAC ajungi cu un autobuz, dacă știi care este. Baba cu care am vorbit la telefon, expertă în tainele și misterele RATBului, a pretins că ar fi un oarecare 385. Fie nu era, fie nu circula, cert este că am mers pe jos până la MNAC, care este la Casa Poporului (care probabil că nu se mai cheamă așa, dar cine știe cum s-o numi, și acum n-am chef să caut pe Google, și oricum înțelegeți voi la ce clădire mă refer).

Nicolae Comănescu, babelor. O sală întreagă, cu vreo 60 de lucrări.
Și ce să zic: așa da.
Culori, mână, ochi, totul era de bine. Totul era cum trebuie. Intri în sala aia, și pe față ți se lățește un zâmbet. Un zâmbet cât toată sala. Pentru că vezi, de exemplu, un motociclist de formula unu de motociclete, și pe motor sunt reclame la Roxana, Mihai, Gorzo, Dan, Radu.
Sau un ins cu pălărie, pe o placă de surf, care atacă Casa Poporului, în spatele căreia se văd niște palmieri.
Sau un rinocer care vine înspre tine în viteză, cu un fluture verde pe umăr, și cu inscripția “Zdamătii de fluture”.
Babelor, serios acum: Nicolae Comănescu este unul dintre cei mai mari artiști români. E sus, babelor, e foarte sus. Are umor, are talent, are mână, are culori, are sensibilitate, are idei, are nebunie, are tot ce vreți.
Și mai are o sală, mai mică, cu picturi alb-negru-gri-bej-maro, care au ca temă cartierul său: Berceni.
Căcător.
Mai ales că tablourile alea sunt pictate cu praf din Berceni. Arată senzațional. Nu exagerez. Nu, deloc. Dimpotrivă. Omul e fantastic. Era și el pe-acolo, un tip cu barbă și tricou portocaliu, și m-aș fi dus să-l felicit, dar eram prea entuziasmată și am preferat să mă plimb printre lucrările lui și să mă simt al naibii de bine.
Expoziția lui Comănescu o să mai fie deschisă până în iulie. Mergeți neapărat s-o vedeți. Este indiscutabil evenimentul artistic al anului în București.