Paul Stoica

Conferinţă pe tema

„Caricatura şi Banda desenată“

de pe artactmagazine.ro

Joi, 30 iunie 2011, la ora 18.00, seria de conferințe din cadrul Muzeului Benzii Desenate se deschide, la etajul 4 al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, cu o discuţie pe tema „Caricatura şi Banda desenată (contrarii & versiuni)“, abordată de Paul Stoica şi ilustrată într-o mini-expoziţie de o zi.

„Caricatura şi BD sunt arte siameze, dacă le raportăm la acelaşi autor, capabil să-şi transfere peniţele şi tuşurile de la o planşă la alta, dar în rest diferenţele sunt multiple. În banda desenată primează arta naraţiunii, în ritm tahicardic de aventură, cu accente pe detalii de atmosferă şi personaje, cu secvenţe seriate întocmai ca un story-board cinematografic, iar în caricatură – twist-ul este vedeta, ironia aprigă a ideii exprimată cât mai sintetic. Două lumi paralele, dar pornite din acelaşi resort creativ. (…) Conferinţa „Caricatura şi Banda Desenată (contrarii & versiuni)“ propune un plonjon în istoria unui segment din artele grafice româneşti, avându-i invitaţi, într-un expozeu vizual, pe enigmaticii domni Marin Iorda, Pompiliu Dumitrescu, Jo Teodorescu, Benedict Gănescu, T. Pall, Cik Damadian – din trecut – Florian Doru Crihană şi Cristian Marcu – din prezent, autori consacraţi ai graficii satirice, care au cochetat şi cu broderiile narative ale benzii desenate. Caricatura şi banda desenată nu sunt precum şoarecele şi pisica, deci pot convieţui într-un perimetru comun, iar aventura BD-ului şi elocinţa caricaturii vor deveni stele pe aceeaşi medalie, într-un sigur muzeu.“ – Paul Stoica

Matei Bejenaru

Lupta cu inerţia

de Igor Mocanu
de pe artactmagazine.ro

Cred că ceea ce-l deosebește pe Matei Bejenaru de ceilalți artiști contemporani din România este locul privilegiat acordat cercetării științifice în lucrările sale. Nu, nu este vorba de interdisciplinaritate, căci, în definitiv, interdisciplinari suntem cu toții, uneori fără s-o știm măcar, ci de un soi de rigoare metodologică în aproprierea unui subiect de cele mai multe ori social. Este un loc comun în rândurile gânditorilor contemporani, acela că metafora a fost evacuată din câmpul artelor, refugiindu-se în filozofie, iar artele au rămas ca să se descurce cu știința, pe cont propriu – este și una din festele pe care postmodernitatea încă o mai joacă astăzi, contemporaneității. O rocadă pe care postcomunismul românesc a rezolvat-o în manieră proprie: metafora a intrat în gura dreptei moraliste și filozofarde, iar cercetarea a fost adoptată, cumva asistențial, de către stânga artistică, implicată cu tot cu șevalet în tema socială sau, mai precis, comunitară.

Lupta cu inerția este titlul recentei expoziții a lui Matei Bejenaru de la Galeria Andreiana Mihail, constând dintr-un documentar HD omonim, realizat în 2010, și o serie de diapozitive alb-negru din 2009. Video-documentarul relatează povestea unui cenaclu literar fondat la începutul anilor ’70 și care a activat până pe la sfârșitul anilor ’80 în interiorul celei mai mari întreprinderi la acea dată din Moldova, Combinatul de Utilaj Greu din Iași. Pentru a face față inerției industriale, scriitorul Alexandru Tacu, protagonistul documentarului, a propus mai întâi înființarea unei biblioteci de specialitate, care, imediat după aceea, să găzduiască un cenaclu literar – așa se numeau pe atunci spațiile, nișele, bulele care favorizau funcționabilitatea culturală a unui exercițiu de îmbinare a utilului cu plăcutul.

Zilele astea la MNAC

Berceni & Funeraria

de Igor Mocanu
pe artactmagazine.ro

O retrospectivă şi o elegie de grup fac obiectul a două etaje de MNAC săptămânile acestea.

Dacă în anii ’90, pictura lui Comănescu s-a preumblat între meditaţia coloristică îngroşată a expresiei graffitiere à la Basquiat şi atmosfera sumbră, neliniştitoare a unui umor întunecat scrâşnit printre dinţi, ca în Zgâtzii mă-tii de fluture (001 sau 003, din 1998) ori în Vai săraca floare ce tristă e când moare (1998), dacă între 2004 şi 2008 tuşa graffiti se transformă în parodie a patinei glossy, iar umorul în explozie isterică de mitologie urbană amestecată cu imitaţia pastişantă a kitschului nu mai puţin urban, cum este în Spending your mid-life crisis on the beach (2007) sau în Taxi cu agave 1 și 2 (2005), începând cu 2009, pictorul vede gri, mai gri decât înainte de grizonanţii ani ’90, prin filtrul unui bacovianism postcomunist fără scăpare, cum sunt lucrările din seria devenită celebră prin scrumul, muştarul şi praful de Berceni utilizat în compoziţie.

Despre Elena cu întristare în general şi particular

Despre Elena în general

(..) Al treilea și, sper, ultimul aspect întristător al expoziției Despre Elena în general, cotată de Modernism.ro ca fiind expoziția săptămânii, este înțelegerea atât de puțin nuanțabilă a prezentului și a istoriei recente (..)

de: Igor Mocanu


în Art Act Magazine
foto Art Act Magazine

Centrul Naţional al Dansului Bucureşti

Domnule Ministru, vreţi o supă?

de Mihaela Michailov
foto Vlad A. Arghir
în artactmagazine.ro

BCA. Ferestre lipsă. Cartoane împrăştiate. Bucăţi de geam. Aşchii. Praf. Saci. Pereţi scrişi şi desenaţi. Amprente ale disoluţiei şi marcaje ale persistenţei. Cam aşa arătă zilele acestea Centrul Naţional al Dansului Bucureşti. Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional încalcă obligaţiile pe care şi le-a asumat faţă de o instituţie aflată în subordine, căreia nu i-a asigurat, pînă în acest moment, o alternativă.

Vârsta semnului

Gellu și Lyggia spărgând întunericul

de Igor Mocanu
în artactmagazine.ro

Despre însemnătatea femeilor în avangarda română s-a scris extrem de puțin. Înafară de un subcapitol dedicat subiectului de către criticul Paul Cernat în volumul Contimporanul. Istoria unei reviste de avangardă (2007), nu cunosc vreo altă scriere care să fi abordat acest contingent cultural. Câteva pagini consistente există și în The Posthuman Dada Guide. Tzara & Lenin Play Chess (2009) al lui Andrei Codrescu, însă ele vorbesc punctual despre artistele din avangarda altor meleaguri, chiar dacă a vorbi despre avangardă în termeni de artă națională, cum procedez eu acum, este cel puțin impropriu. În fine, dacă se-ntâmplă să mai găsim vreo mențiune pe ici, pe colo, ea va purta întotdeauna un determinant în moț: eleva lui cutare, nevasta lui cutare, verișoara lui cutare, nepoata, soacra, amanta ș.a.m.d.

Figure In / Figure Out

de Igor Mocanu
în artactmagazine.ro
foto Elena Mazăre

Acum, că am convenit că treaba e serioasă, putem trece la chestiuni și mai serioase și ne putem întreba, de-o pildă, dacă întreg proiectul este pe atât de inocent pe cât ar vrea el să pară din declarația de intenție semnată de curatoarea Simona Vilău. Din text reiese că artiștii evită ideea de grup sau școală, că nu vor să contureze o direcție, că se sustrag marotelor din câmpul artei contemporane românești, că aia nu, că ailaltă nu și că, în genere, și-ar dori mai degrabă o hartă a figurativului contemporan și tânăr, nu fără intenția de a descoperi noi supape și trasee de atac, într-un context artistic global aproape imploziv, așa cum nu ezită să-l descrie o bună parte a curatorimii europene, între care Boris Groys nu e decât vârful icebergului critic. În aceste condiții, Figure In / Figure Out descrie un demers cu atât mai ambițios cu cât figurativul a părut să fie multă vreme apanajul unei monede calpe, de tristă faimă, amintire și rememorare.

Instalaţie de artă în Art Hall Gallery

Zahăr-cub şi suc de fructe

de Dieter Topp
pe artactmagazine.ro

Sub genericul „as sweet as we can“, artistul german Kurt Fleckenstein a îndulcit spaţiul de expoziţie Art Hall Gallery din Tallinn cu zahăr şi sucuri de fructe. Pe baza unei reţete speciale şi cu ajutorul unor mixere de beton şi a unor unelte de construcţii au fost realizate 16 cuburi de zahăr supradimensionale, fiecare cub având latura de 60 de cm. Conform afirmaţiilor artistului, aceste cuburi ar fi cele mai mari realizate vreodată. Dar pentru Kurt Fleckenstein nu e vorba de a crea un record în mărime, ci despre efectul pe care îl creează cubul alb ca zăpada într-un spaţiu.