Zilele astea la MNAC

Berceni & Funeraria

de Igor Mocanu
pe artactmagazine.ro

O retrospectivă şi o elegie de grup fac obiectul a două etaje de MNAC săptămânile acestea.

Dacă în anii ’90, pictura lui Comănescu s-a preumblat între meditaţia coloristică îngroşată a expresiei graffitiere à la Basquiat şi atmosfera sumbră, neliniştitoare a unui umor întunecat scrâşnit printre dinţi, ca în Zgâtzii mă-tii de fluture (001 sau 003, din 1998) ori în Vai săraca floare ce tristă e când moare (1998), dacă între 2004 şi 2008 tuşa graffiti se transformă în parodie a patinei glossy, iar umorul în explozie isterică de mitologie urbană amestecată cu imitaţia pastişantă a kitschului nu mai puţin urban, cum este în Spending your mid-life crisis on the beach (2007) sau în Taxi cu agave 1 și 2 (2005), începând cu 2009, pictorul vede gri, mai gri decât înainte de grizonanţii ani ’90, prin filtrul unui bacovianism postcomunist fără scăpare, cum sunt lucrările din seria devenită celebră prin scrumul, muştarul şi praful de Berceni utilizat în compoziţie.