Despre chemările şi datoriile lui
de Ciprian Mihali
de pe criticatac.ro
Supravieţuiesc astăzi în societatea noastră cel puţin trei vocaţii majore, în sensul consacrat al acestui termen, de Beruf, deopotrivă chemare şi datorie: vocaţia de medic, vocaţia de jurist şi vocaţia de arhitect. Fiecare dintre ele se materializează într-o profesie care necesită anumite înclinaţii, pasiuni sau chiar un anumit talent. Fiecare din aceste vocaţii, în sensul de chemare, necesită din partea celui sau celei care alege să îi răspundă un anumit tip de răspuns şi mai ales o anumită responsabilitate. Aceasta, de altfel, dă vocaţiei dimensiunea sa de datorie. Medicul, omul legii, arhitectul, nu sînt doar oameni pasionaţi de meseria lor, ci, odată ce au asumat-o şi o exersează, ei sînt datori cu ea în faţa celorlalţi, răspund de practicarea ei pentru fiecare din deciziile pe care le iau