La Muzeul Naţional al Literaturii Române

Falsurile din artă atacă muzeele

de Doinel Tronaru

de pe adevarul.ro

Expunerea, la Muzeul Literaturii, a unor falsuri Victor Brauner sau Arthur Segal redeschide discuţia asupra contrafacerilor din arta autohtonă.

Vernisarea, acum două săptămâni, în Rotonda prestigiosului Muzeu Naţional al Li

teraturii Române (MNLR) a unei expoziţii de artă plastică intitulate „Victor Brauner şi însoţitorii" părea a fi unul dintre evenimentele culturale cele mai importante ale toamnei.

Expoziţia a însoţit colocviul „Avangarda românească/ Avangarda europeană", aflat la cea de-a doua ediţie (unde au prezentat comunicări nume ca: David Esrig, Ion Pop, Paul Cernat, Ovidiu Morar, Nicolae Tzone), iar vernisajul a fost, la rândul său, prezentat de Ion Pop şi de Lucian Chişu, directorul MNLR.

Lista artiştilor expuşi era extrem de ofertantă şi părea a fi garanţia unui festin al ochiului şi al minţii, ţinând cont că era vorba de cele mai semnificative nume ale avangardei româneşti şi nu numai.

Erau lucrări de Victor Brauner, Marcel Iancu, M.H. Maxy, Corneliu Mihăilescu, Jules Perahim, Jacques Hérold, Arthur Segal, şi chiar germanul George Grosz şi vienezul Egon Schiele, unele dintre cele mai importante nume ale artei secolului XX.

Zicala „afară - vopsit gardul, înăuntru-i leopardul" se potrivea, însă, cum nu se poate mai bine expoziţiei de la Muzeul Literaturii. În primul rând, vizitatorul ar fi observat că, din lista lucrărilor anunţate (şi scrise pe o listă lângă uşa de intrare în sală), lipsesc primele aproape douăzeci. Aceasta pentru că Federaţia Comunităţilor Evreieşti din România şi-a retras, în ultimul moment, lucrările cu care trebuia să participe. Aşadar, nici vorbă de vreun Egon Schiele în expoziţia de la MNLR! De vină se pare că a fost o chichiţă birocratică: Federaţia cerea existenţa unor asigurări pentru lucrările expuse, or muzeul a înlocuit această cerinţă elementară cu prezenţa unui bodyguard timp de 24 de ore.

Cum sună asta:

Plasticienii preferă să fie mobili

de Doinel Tronaru
în Adevărul

Spre deosebire de reprezentanţii celorlalte arte, artiştii vizuali au un mare avantaj: creaţia lor se foloseşte de un limbaj universal, cel al imaginii sau – în arta contemporană – cel conceptual al instalaţiei, al obiectului, aşadar nu este supusă rigorilor cuvântului, precum cea a unui scriitor sau chiar şi cea a unui regizor de teatru sau film.

Prin urmare, pe artiştii vizuali români nu prea îi veţi găsi prin România: ei expun şi vând mai mult în afară, iar cea mai mare parte a anului se află şi fizic în afara ţării, „prinşi" cu diverse burse, rezidenţe, bienale de artă contemporană etc.

Regretata Ioana Nemeş a încetat recent din viaţă la doar 31 de ani, iar momentul morţii a surprins-o la New York, de unde a trebuit să fie repatriată. Oameni ca Gili Mocanu sau Nicu Ilfoveanu sunt cuprinşi în această reţea internaţională a artelor vizuale contemporane, aşadar nu au niciun interes să abandoneze România şi să se stabilească în străinătate, din moment ce oricum stau mai mult pe-acolo. Un reputat artist ca Dan Perjovschi, unul dintre cei care lucrează cel mai mult prin „străinătăţuri", ne-a declarat răspicat că nu s-a gândit niciodată să părăsească definitiv România.

National Bitch

Elena, târfa lui Tara

de Doinel Tronaru
de pe adevarul.ro

Expoziţia lui Tara (von Neudorf), „National Bitch“, de la Anaid Art Gallery, are drept „cal de bătaie“ seria de Elene fatidice care marchează istoria României. „Eterna şi fascinanta“ Ceauşească, două oldies (Elena Cuza şi Lupeasca), EBA şi Udrea-Cocoş sunt făcute „zdrenţe“ (la propriu) de ironia devastatoare a lui Sorin Tara.

„Blestemul Elenelor" loveşte din nou! Maestrul provocării în arta contemporană, transilvăneanul Tara (von Neudorf), ia acum în „tărbacă" unul dintre cele mai „scumpe" nume ale românilor şi seria apocaliptică de Elene malefice (să zicem, cu excepţia doamnei lui Cuza), ce pare să nu mai aibă sfârşit, ba chiar şi pe... Ileana Cosânzeana, la urma urmei, de ce nu, o altă „Elenă" a imaginarului nostru colectiv.

Aflaţi mai multe despre noua colecţie de canapele!

În pat cu Elena

de Doinel Tronaru
în Adevărul

Expoziţia Marilenei Murariu de la Galeria Simeza este un teribil pamflet artistic la adresa mizeriei postdecembriste, fără corespondent în peisajul artistic contemporan. Fie ea Lupescu, Ceauşescu sau Udrea, Elena reprezintă, în viziunea artistei, Politica dâmboviţeană, în ce are aceasta mai dezgustător.

Elena Ceauşescu întinsă lasciv, în ipostaza „Majei Desnuda" a lui Goya, citind Marchizul de Sade. Elena C. sub privirile languroase ale primarului metrosexual Mazăre, îmbrăcat în ofiţer german (sau ale unui nazist care arată ca Mazăre). Elena C. în tête-à-tête cu generalul Oprea, pe o barcă în parc, săgetaţi de un Cupidon de piatră, întrebându-l „Dar aste decoraţii, cum, cine ţi le-a dat?". E.C. dansând tango cu generalul-cu-piciorul-în-ghips Stănculescu, iar Iliescu cântându-le la acordeon romanţe ruseşti („Feerie decembristă"). Ministreasa Rodica Stănoiu băgându-i, ghiduşă, mâna în prohab generalului Voinea, în timp ce E.C. se produce la bară („Bara justiţiei"

Religiosul în arta contemporană

de Simona Chiţan Doinel Tronaru
în adevarul.ro

După Revoluţie, scriitorii Mircea Cărtărescu, Dan Stanca, Petru Cimpoeşu, Tatiana Niculescu Bran, alături de regizorii Mihai Măniuţiu, Andrei Şerban, Radu Alexandru Nica şi Radu Afrim au abordat problematica religiosului, în romanele şi, respectiv, spectacolele lor de teatru. Artiştii au reflectat în lucrările lor şi parcursul căutării divinităţii, dar şi strigătul de neputinţă al necredinţei. Printre artiştii plastici care au ales după 1989 tematica religioasă se află Sorin Dumitrescu, Marian şi Victoria Zidaru sau, mai nou, Alexandru Rădvan.

Anii '90, de după căderea comunismului, sunt evocaţi de criticul de artă Pavel Şuşară: „Imediat după canonada din decembrie, pictura românească, de la amatorii halucinaţi şi până la personaje cu anumite pretenţii de sobrietate, a descoperit, de multe ori cu o vehemenţă suspectă, valorile creştine şi marile promisiuni ale artei religioase". „Artiştii au umplut galeriile, spaţiile publice şi pieţele cu o artă sufocată de retorică şi de recuzită eclezială. Nu se putea intra în nicio sală de expoziţii fără a fi întâmpinat de valuri de sânge şi baloţi de spini împletiţi în coroane, de păduri de cruci şi tone de piroane", reaminteşte criticul.

După manuscrisele de la Marea Moartă...

Evanghelia după Rădvan

de Doinel Tronaru
în adevarul.ro

Unul dintre cei mai importanţi artişti contemporani, Alexandru Rădvan, aduce o privire neconvenţională asupra lui Hristos-Omul în expoziţia „Christ“, curatoriată de Diana Dochia la Anaid Art Gallery. Departe de a fi blasfemiatoare ori de a suferi de un conformism confesional, lucrările lui Rădvan, deşi şocante, ajung (poate involuntar) să aibă viziunea unei noi iconicităţi.
(...)
Dacă expoziţia este parcursă corect, se observă dispunerea deloc întâmplătoare a lucrărilor: în primele săli, de lângă intrare, avem momentul Naşterii şi reprezentări ale Madonei cu Pruncul; culoarul de trecere spre scară conţine lucrările de mici dimensiuni care prezintă pe un perete diverse ipostazieri ale Mântuitorului, iar pe celălalt secvenţele supliciului şi ale Răstignirii (în ciclul „Rabbi"); sala de la etaj găzduieşte lucrări de mari dimensiuni reprezentându-l pe Crist sau pe Maria, culminând, în fundal, cu redarea momentului Învierii.

Aşa:

Gorduz sau „epifania laică“

de Doinel Tronaru
în adevarul.ro

Sorin Dumitrescu, autodefinit drept artist creştin, regăseşte semnificaţiile religioase ale operei regretatului sculptor, printr-un efort hermeneutic asupra rândurilor despre artă ale acestuia. Unul dintre cei mai valoroşi artişti plastici români, sculptorul Vasile Gorduz (1931-2008), este omagiat de către un alt nume important al plasticii postbelice, Sorin Dumitrescu, într-un mod inedit şi remarcabil.

Expoziţie Horia Bernea la MNAC

Timpul „adevărat“ al lui Horia Bernea

sursa Adevărul
scrise de Doinel Tronaru




Expoziţia „Real Time“ de la Muzeul Naţional de Artă Contemporană atrage atenţia asupra unuia dintre cei mai importanţi artişti plastici români ai secolului XX. Picturi de tinereţe, dar şi din ultimii ani de viaţă ai lui Bernea, desene, caiete de notiţe şi schiţe, fotografii de epocă realizate de Mihai Oroveanu – mixajul urmăreşte să semnaleze profunzimea unei opere artistice fascinante, dar şi farmecul personajului Bernea (...)