Pages

Showing posts with label Dan Popescu. Show all posts
Showing posts with label Dan Popescu. Show all posts

June 7, 2011

Despre viitoarea bula imobiliara. In arta.

Arta înainte și după comerț
( .. )
Totul devine un bîlci 

( .. )  Şi totuşi, în pur stil românesc, am putea să ratăm şi această oportunitate. Cum? Vă dau un exemplu recent: ultima licitaţie de artă contemporană de la principala casă de licitaţii din România. Din avion totul pare OK. S-a vîndut relativ bine şi retorica casei de licitaţie este că preţurile vehiculate sînt obiective şi transparente. Pentru cei care ştiu cît de cît cum funcţionează piaţa, această retorică este praf în ochi. Un galerist este mult mai aproape de „mîna invizibilă“ a lui Adam Smith în ceea ce priveşte preţul unei lucrări. El ştie foarte bine cît face o lucrare de o anumită dimensiune şi produsă într-o anumită tehnică şi ţine cont de pedigree-ul unui artist în configurarea preţului.

de Dan Popescu in Dilema

"Molcom tare“ la Victoria Art Center.. Ba nu, litza. La Factor 92

Despre panotare si alti demoni - articol 24 FUNLita e marmura de aur.

Cand am inceput sa intru in zona de promovat si expus artisti stilul "oficial“ de panotare a lucrarilor "la perete“ era unul ce tinea de aglomerare liniara. Mai precis, toate lucrarile erau agatate cu niste lita care culisa sus pe o simeza. Era prin 2000, la inceputurile erei rigipsului si ale vopselei lavabile. Nu mai vorbesc de faptul ca aceasta practica a fost de mult abandonata in Vest in spatiile special amenajate pentru expus arta. Incet, incet, gale­­- riile private au impus un alt stil. Cuiul vine si pleaca, spatiul de expunere este modular iar micile reparatii se fac fara prea mare greutate. Mare mi-a fost mirarea sa vad la deschiderea galeriei Factor 92 de pe strada Aviatorilor 92 aceleasi clasice lite.

Dan Popescu in Psihopompex

August 11, 2010

TIKALOS

TIKALOS

Boierii români în vizită la curţile fanariote îşi gratulau superiorii în frangleza la modă în acele vremi. "Ti kalos!" din fanariotă însemnă în valahă "Eşti frumos!". Asta spuneau românii domnilor fanarioţi, iar în suflet îi urau cu nemarginită ură. "Ti kalos!" s-a transformat în "ticălos", iar ca semnificaţie a păstrat inversul cuvântului original precum şi fiorul sentimentului ţinut secret. Laşitatea şi făţărnicia generalizate au lăsat urme nu numai în forma spinării ci şi în limba vorbită. "Ticălos" spunem şi astăzi şi purtăm peste veacuri sămânţa pizmei, răutăţii, duplicităţii, laşităţii şi trădării care ne-a făcut să nu pierim.


Am citit acum câteva zile articolul domnului Mircea Toma din săptămânalul Kamikaze intitulat "Fiul unui fost ministru jupoaie un fost boschetar: povestea fantastică a lui Ion Bârlădeanu"
Aflu acolo patru lucruri:

      1. Popescu a facut un contract oneros cu Ion Bârlădeanu prin care îi pune sechestru pe toate lucrările şi îi ia procent de 100% din vânzare.
      2. Popescu a pus preţ pe o lucrare de 2000 de euro şi Popescu a făcut 500.000 euro din vânzările de până acum.
      3. Tacsu lui Popescu a fost ministru.



Ce mai remarc? Din cele trei axiome de mai sus se naşte:
      1. Un mic taifun mediatic de Dâmboviţa în care Popescu este luat în şuturi şi lapidat în piaţa publică.



        Şi Be: Mai aflu alte lucruri (cum că Popescu nu i-a cumpărat apartament sau garsonieră în Berceni artistului I.B. aşa cum trebuia ci că din contra îl ţine într-un beci, că nu i-a pus dinţi de porţelan aşa cum era obligat de o minimă onoare ci din gumă Turbo, că bicicleta nu era roşie ci galbenă şi că nu i s-a dat ci i s-a luat) pe care nu am să le mai iau în seamă din raţiuni evidente.

S-o luăm în ordine, să dăm drumul la aerul condiţionat, să ne punem un mojito rece şi să raţionăm agale şi la întâmplare pe marginea fiecărei axiome.

2. Preţul unei lucrări e 2000 şi Popescu a vândut de 500.000 de iepuroi.
Ia să dăm pe Google să vedem cât face: 500.000 : 2000 = 250. Popescu a vândut 250 lucrări de I.B. 250 de lucrări la 2000 de euro bucata. Bun. Nu se poate. Cei care cunosc piaţa de artă (din România şi de afară) ştiu că este imposibil să faci o vânzare de genul ăsta. Nu ai cum în (să zicem) doi ani să vinzi atâta. Plus că preţul a început (dacă mai ţin bine minte) la 800. Să zicem că un an nu a trecut de 1000 (eu cred că nici acum nu a trecut de 1000). Nu e timp să sari de la 1000 la 2000 pe o piaţă ca asta din România în anul care a mai rămas. Plus că la început au fost găsite colaje de I.B. la anticariate la preţul de 1 leu (depuse înainte de prima expoziţie la Popescu). Asta face să crească şi mai greu preţul. Asta mai spune că saltul de la un leu la 800 de euro a fost făcut pe baza numelui galeriei lui Popescu. Nume construit cu muncă şi bani timp de 8 ani. Treaba lui. Sa zicem că o fi sărit în Occident preţul. Dacă a sărit afară a sarit printr-o nouă galerie. Care nouă galerie a luat 50% (cam pe aici se învârt procentele). Care lui Popescu i-au ramas 1000. În fine.. Se pot face multe presupuneri aici. Un bun simţ elementar şi o minimă informaţie ne face să credem că preţul de 2000 de euro anunţat în articol este unul fals..
        3.Tatăl lui Popescu a fost ministru.
Această informaţie este şi în titlu şi în concluzie. Să ataci pe cineva la modul ăsta este o mârşăvie de genul (era să dau aici numele unei anume televiziuni dar nu mi-a greşit cu nimic şi oricum toate sunt la fel) păstrată din vremurile când intrai în puşcărie dacă aveai tatăl chiabur. Această afirmaţie descalifică pe cel care o face şi în ochii unui cititor civilizat taie orice urmă de credibilitate. Asta îmi demonstrează că autorul articolului este rău intenţionat şi mă face să reconsider tot atacul.

1. Popescu a făcut un contract oneros cu Ion Bârlădeanu prin care îi pune sechestru pe toate lucrarile şi îi ia procent de 100% din vânzare.
Mircea Toma anunţa asta şi o mare parte din suflarea de curioşi cocoţată pe gardurile grădinilor din Facebook a întors privirea cu uluială spre Popescu aşteptând ca ticălosul să scoată contractul ca să arate că nu-i aşa.
Păi măi băieţi. E invers. Maria mulge vaca şi-n lac se vede invers: Ba Mircea Toma trebuie să scoată contractul ca să arate că e aşa!

Acum realizez că afişul văzut acum câţiva ani cu textul "Salvaţi Vama Veche! Nu mai mergeţi acolo!" este valabil şi acum deşi sub (aparent) altă formă. Ăsta este ultimul articol de M.T. pe care îl mai citesc.

Nu mă număr printre artiştii din portofoliul lui Popescu. N-am fost cu el în barcă până acum. Acesta nu este un articol prin care încerc să demonstrez că Popescu e vre-un sfânt. Altcineva poate să afirme că Ion Bârlădeanu e tranşat în pungi de plastic şi păstrat într-un frigider marca Elodia. E acelaşi lucru. Şi-aşa mă trec fiorii când văd că I.B. are cont pe Facebook şi scrie acolo deşi eu ştiu că nu e în stare să-şi facă un cont sau să dea mass-uri. Alt fenomen demn de Dosarele X. Nu am nevoie de răspunsul lui Popescu, nu trebuie să am o părere bună despre Popescu. Aici îmi exprim părerea după ce am contemplat puţin evenimentul creat de articol, am folosit câteva flotări logice vorba caţavencilor din vremurile bune, am consumat 250 de mojito şi afirm că ăsta e căcat! Miroase ca un căcat, arată ca un căcat, părerea mea e că este căcat.




April 3, 2009

Arantxa Etcheverria

Armată de păpuşi voodoo la H’art Gallery

Expoziţia “01”, prima din România a artistei basce Arantxa Etcheverria, seamănă cu o adaptare cu fior religios a poveştii Scufiţei Roşii.

Arantxa Etcheverria este în România de trei ani şi are studii de scenografie în Franţa, domeniu în care nu a lucrat însă foarte mult. Când a ajuns în România, “în ţara asta fascinantă în nebunia ei”, cum arată ea într-o românească aproximativă, dar mai bună decât te-ai aştepta de la cineva care a petrecut destul de puţin timp într-o ţară necunoscută, i-au atras atenţia în mod special ( .. )


de Lucia Popa în Cotidianul.ro
poza de pe Cotidianul.ro
probabil de la H’art Gallery


Idolii voodoo, încolonaţi la H’art Gallery

Expoziţia artistei basce Arantxa Etcheverria, “01”, o armată de 150 de păpuşi negre, a fost vernisată joi la H’art Gallery.

În căutarea unei icoane a ei, artista bască Arantxa Etcheverria a creat un idol straniu: o păpuşă neagră, pe jumătate Barbie, pe jumătate soldat. O creatură ameninţătoare, în rochiţă şi accesorii, cu mitraliera în spate şi insecte sau crustacee înfipte în păr. Cu 150 de astfel de zei voodoo încolonaţi într-o singură încăpere, Arantxa Etcheverria te introduce în anticamera unui basm întunecat.

„Am început iniţial cu pictura. Decupam din reviste de modă chipurile femeilor care ar fi putut-o întruchipa pe Fecioara Maria şi pictam pe ele. Acelea erau icoanele mele”, povesteşte artista specializată în scenografie, stabilită de trei ani în România ( .. )


de Florentina Ciuvercă în Evenimentul Zilei