Tone de rahat
de pe bedrulbudur.blogspot.com
Am fost plecat luni bune, de
parte, prin Mongolia şi China. Am văzut lucruri minunate, iar în China am văzut ce poate însemna o bună reprezentare a artei contemporane... extrem de interesant! Partea proastă, ca de obicei, este că m-am întors în România, în Bucureşti, ca să fiu mai exact. Cineva m-a invitat la teatru, o piesă cu Mălaele, Dineu cu proşti... până la dineu însă... prolegomenele iadului! Nu pot să descriu ce am văzut pentru că sunt estetician, iar ceea ce tronează mai nou în faţa teatrului nu se încadrează în sfera mea de competenţe. Prietenul meu Farid este psihiatru, mi-a furnizat nişte explicaţii, dar nu din psihiatrie, iar prieteni procurori nu am. Bănuiesc că sunt mulţi bucureşteni care au aceeaşi problemă şi, în consecinţă, bucureşteni care nu găsesc soluţii. Din păcate, asta se întâmplă când statul cumpără ceea ce i se pare lui artă. Şi nu lui, pentru că el nu există, ci unor angajaţi ai lui care au funcţiile ce permit asemenea excentricităţi din bani ce nu le aparţin. Eu l-am întrebat pe vecinul meu, dl. Constantin, dacă a fost de acord, într-un fel sau altul, să plătească o parte din costurile acestei orori. Mi-a zis că nu. Nici eu nu am fost de acord. Dumneavoastră?Mi se poate reproşa că nu aduc argumente stilistice, îmi asum vesel situaţia pentru că nu este cazul.
Posts
