Un Petraşcu de 56.000 de euro a surclasat licitaţia de artă românească de la Paris
La prima licitaţie internaţională de artă românească, desfăşurată pe 29 martie în capitala Franţei, s-au cumpărat 40 de lucrări în valoare totală de aproape 220.000 de euro.
“Organizatorii francezi erau cei mai încrezători, noi eram mai rezervaţi, poate din lipsă de experienţă”, arată pentru cotidianul.ro Ovid Morar, directorul Fundaţiei Culturale Art Promo. Organizaţia nonguvernamentală pe care o conduce acesta a organizat licitaţia “De la Bucureşti la Paris: O panoramă a artei româneşti”, alături de Casa de Licitaţii Chayette&Cheval, una dintre cele mai importante din Franţa. În licitaţie au fost incluse aproximativ 190 de lucrări, realizate în tehnici extrem de diferite şi semnate de artişti români moderni sau contemporani ( .. )
de Lucia Popa în Cotidianul.ro
April 6, 2009
“De la Bucureşti la Paris: O panoramă a artei româneşti”
March 3, 2009
Brâncuşi
MCC: Statul român a vrut să cumpere "Madame LR" a lui Brâncuşi, dar nu i-au ajuns banii
Statul român intenţiona să cumpere statuia "Madame LR" a lui Brâncuşi, care s-a vândut, luni, cu 29,125 de milioane de euro la licitaţia organizată de casa Christie's, la Paris, dar suma de care dispunea era jumătate din preţul de vânzare, a declarat ministrul Culturii ( .. )
În Cotidianul
foto Cotidianul
February 27, 2009
Brancusi
Anii 2000 au fost miraculoşi pentru Brâncuşi: o cotă de 8 cifre
Constantin Brâncuşi a ţinut prima pagină a ziarelor din presa internaţională, spărgând un nou record la vânzări. Fenomenul Brâncuşi de-abia acum începe.
Când se vorbeşte despre Brâncuşi, puţini amintesc de latura sa rebelă sau de elementele şocante la acea perioadă, discursul învârtindu-se undeva în zona înalt spirituală şi gravă. Dar atunci când s-a remarcat pentru prima oară ca artist, în Paris, a fost în urma unui scandal legat de o sculptură în formă de falus, intitulată „Prinţesa X“, care a fost exclusă dintr-o expoziţie organizată de Société des Artistes Indépendants pentru obscenitate. Subiectul era însăşi nepoata lui Napoleon, prinţesa Marie Bonaparte, care şi-a petrecut întreaga viaţă încercând să atingă orgasmul vaginal, singurul pe care Freud îl considera în acea perioadă autentic şi legitim ( .. )
de Ioana Calen in Cotidianul
Foto Cotidianul.ro
February 25, 2009
Tonitza
Un Tonitza de peste 360.000 lei, scos la licitaţie
Tabloul “Nud”, realizat în ulei pe pânză, va fi scos la vânzare pe 1 martie la Casa Goldart.
Potrivit casei de licitaţii, tot în şedinţa de pe 1 martie, colecţionarii vor putea achiziţiona şi o lucrare de Nicolae Grigorescu, “Ciobănaş“, estimată la preţul de 143.000-144.000 de lei. Tabloul este realizat în ulei pe lemn, iar autentificarea sa a fost confirmată de Remus Niculescu. La licitaţie vor mai fi scoase şi alte lucrări semnate de artişti precum Corneliu Baba, Iser, Steriadi, Musceleanu, Ressu sau contemporanii Vasile Grigore, Alma Redlinger şi Mircea Roman ( .. )
de Lucia Popa in Cotidianul
colecţia Yves Saint Laurent & Pierre Berge
Picturile vechilor maeştri din colecţia Y.S. Laurent au realizat vânzări de peste 22 mil. euro
Secţiunea de picturi ale vechilor maeştri şi din secolul XIX a colecţiei Yves Saint Laurent & Pierre Berge a realizat, marţi, vânzări totale de 22,228 milioane de euro şi a stabilit şase recorduri mondiale de preţ, potrivit reprezentanţilor casei de licitaţii Christie's.
"Secţiunea Old Master and 19th Century Paintings & Drawings a colecţiei Y.S. Laurent şi Pierre Berge a stabilit şase recorduri mondiale. Lucrările de artă oferite, realizate de-a lungul a patru secole, din excepţionalul secol al XVI-lea până la începutul secolului XX, reflectă amploarea şi diversitatea excepţională a colecţiei. Fiecare dintre cele 24 de opere de artă care au fost vândute marţi au o provenienţă excepţională şi un impresionant istoric şi atrag colecţionari internaţionali şi cunoscători", a comentat Cecile Bernard, specialistă responsabilă de vânzare ( .. )
in Cotidianul
February 21, 2009
Yves Saint Laurent
Colecţia de artă a lui Yves Saint Laurent, scoasă la licitaţie
Partenerul designerului francez s-a hotărât să folosească banii pe care îi va obţine în urma licitaţiei în scopuri umanitare.
“Am început să colecţionăm pornind de la o cameră cu pereţii goi”, mărturiseşte omul de afaceri francez Pierre Bergé, citat de “The New York Times”, vorbind despre relaţia sa de prietenie cu Yves Saint Laurent. Cei doi s-au ocupat de colecţionat artă acum mai bine de 40 de ani, când încă nu aveau posibilităţi financiare foarte mari. Tot ce cumpărau depozitau în clădirea pariziană, din arondismentul şapte, în care Yves Saint Laurent a trăit o bună bucată din viaţă ( .. )
de Lucia Popa in Cotidianul
foto Cotidianul
SupraLicitatii
Criză de clasici pe piaţa autohtonă
Artiştii clasici români sunt supralicitaţi acasă. Tonitza, Pallady şi Grigorescu sunt cele mai bune investiţii.
„Studiu pentru un portret” de Nicolae Tonitza este cea mai preţioasă lucrare de artă clasică românească, fiind achiziţionată în 2007 la preţul de 98.000 de euro, surclasând “Nudul cu eşarfă galbenă”, al lui Pallady, adjudecat în 2007 pentru 75.757 de euro. Până în 2005, Nicolae Grigorescu era cel mai valoros pictor român, ocupând opt locuri în top 10 dedicat celor mai bine vânduţi pictori români, lucrarea sa, “Fata culcată în iarbă”, fiind timp de cinci ani cea mai scumpă lucrare, adjudecată pentru 59.900 de euro în noiembrie 2003. Odată cu creşterea cotelor de piaţă, Pallady şi Tonitza au devenit preferaţii colecţionarilor, aceştia având şi cel mai mare număr de lucrări vândute ( .. )
de Ioana Calen in Cotidianul
foto Cotidianul
Francis Bacon
Portretul "Man in Blue VI" al lui Francis Bacon nu a fost vândut la licitaţia Christie's
"Man in Blue VI" al pictorului Francis Bacon, estimat la 6 milioane de lire, nu a fost vândut la licitaţia de miercuri a casei Christie's, întreaga colecţie de artă postbelică şi contemporană înregistrând doar 8,4 milioane de lire, deşi estimările iniţiale erau de 21 de milioane ( .. )
in Realitatea.net
Foto: tate.org.uk via Realitatea.net
February 5, 2009
Marii maeştri, criza, arta, arta contemporana, criza, plasamente
Marii maeştri salvează arta de la criză. Scade cota contemporanilor
Neîncrederea în bănci şi rezerva faţă de investiţii au determinat oamenii cu bani să-şi plaseze averea în artă. Şi pentru că arta contemporană presupune fler şi risc, la nivel de investiţii, pictura clasică rămâne cea mai sigură alegere ( .. )
de Ioana Calen in Cotidianul
foto Cotidianul
January 31, 2009
Piata de arta
Arta românească simte criza în licitaţii
Piaţa de artă autohtonă nu e suficient dezvoltată pentru a suferi de pe urma crizei. Punctele vulnerabile sunt casele de licitaţii şi galeriile care se bazează pe clienţi străini ( .. )
de Ioana Calen in Cotidianul
January 11, 2009
Criza
Muzeele de artă americane îşi reduc cheltuielile drastic
Instituţiile de artă din SUA sunt nevoite să economisească pentru a acoperi găurile în buget produse de devalorizarea lucrărilor din portofolii ( .. )
de Lucia Popa in Cotidianul
foto via Cotidianul
January 9, 2009
Arta romaneasca la Paris
Se caută artă românească pentru o licitaţie la Paris
Pe 29 martie 2009 va fi organizată la casa Drouot Montaigne o licitaţie dedicată artei moderne româneşti ( .. )
de Lucia Popa in Cotidianul
mai mult despre Drouot Montaigne aici [ + ]
foto: Drouot Montaigne
November 5, 2008
criza
Cele mai importante institutii de arta taie caldura, reduc personalul si opresc extinderea cladirilor
Criza ingheata muzeele americane
Dependente de donatiile din sectorul bancar si financiar, prinse in capcana majorarii dobanzilor la imprumuturi contractate pentru extinderea spatiului expozitional, muzeele americane resimt din plin criza economica ( .. )
de Adrian Schiop in Romania Libera
foto Romania Libera
November 4, 2008
Galerii romanesti la Berlin
Ghenie, cel mai bine vândut la Berlin
La cele trei târguri de artă contemporană de la Berlin, românii au vândut lucrări cu preţuri pornind de la 1.000 de euro şi ajungând la câteva zeci de mii de euro.
Între 30 octombrie şi 3 noiembrie, patru galerii româneşti au participat la trei târguri de artă contemporană la Berlin ( .. )
de Lucia Popa in Cotidianul
September 21, 2008
September 15, 2008
Damien Hirst da peste cap piata de arta
» Saptamana aceasta, Damien Hirst va deveni primul artist care a vandut opere de arta nou-noute direct la licitatie, ocolindu-i pe galeristi.
» Artistul va scoate la vanzare la casa de licitatie Sotheby’s 233 de lucrari, cel mai mare numar de opere dintr-o licitatie Sotheby’s si cea mai mare expozitie proprie (..)
de Stefan Iancu in Romania Libera
foto via Romania Libera
September 10, 2008
NO DOGS
ART MARKET WATCH
With the global economic outlook remaining pessimistic despite the drop in oil prices (according to the Bloomberg Professional Global Confidence Index), every art auction remains a bellwether for the contemporary art market as a whole, which has been booming for the last five years -- and seemingly on the brink of a "correction" for almost as long. September 2008 has no shortage of auctions. So hold onto your seats (..)
de Walter Robinson in Artnet Magazine
Foto via Artnet Magazine
© Richard Kern
No Dogs, Long Island
2003
est. $5,000-$7,000
Sotheby’s New York
Sept. 10, 2008
September 9, 2008
O noua licitatie "istorica" Damien Hirst la Sotheby's in Londra
Licitatia va tine 2 zile si va avea loc in 15 si 16 septembrie. Preturile de pornire pentru lucrarile de art puse in vinzare sint estimate intre 15,000-20,000 £ pentru desene si 8,000,000-12,000,000 £ pentru "Vitelul de aur", lucrare ce va fi piesa centrala a licitatiei (..)
in Artdaily
Photo: EFE / Andy Rain via Artdaily