Nicolae Comănescu

DNA: Dust Narrative Analysis

de Igor Mocanu

de pe bewhere.ro

Să încep cu o întrebare pe care ai auzit-o, poate, până acum, de un milion de ori. De ce cu praf și pulbere?

Aproape că nu am ales să lucrez cu praf. Praful m-a ales pe mine... Praful a ales orașul în care locuiesc, țara… Praful face parte din viața noastră și nu îl observăm decât atunci când e prea mult. Momentul când am ales să lucrez cu praf a fost cel în care am devenit conștient de el. Praful ăsta mult vorbește, de fapt, despre starea societății noastre. Mi-am dat seama că e o materie densă, plină de informație. E o materie care merită interogată și poate fi folosită pentru a interoga.
Praful e un simbol al nostalgiei, al zădărniciei, al trecerii timpului, un îndemn la nonacțiune, un supraviețuitor al istoriei, apoi e un semn al acțiunii, al dărâmării, un vector al puterii sau un indicator al nivelului de trai. El ne-a însoțit constant de-a lungul vremii, de la praful ridicat de copitele solilor turci, până la praful ridicat de gura politicienilor români de azi. Praful s-a așternut de atâtea ori peste intenții bune și praful ne-a orbit de atâtea ori în istorie.

Sunt artiști români contemporani care vorbesc de praful ridicat de demolările comuniste. Probabil cea mai mare realizare a comunismului în Romania e recolta de praf la hectarul de cartiere și monumente istorice distruse. Nu-i nimic, comunismul a trecut și putem, în sfârșit, să ne bucurăm de praful ridicat de buldozerele care ne dărâmă monumentele istorice rămase, de clădiri de birouri ce încalcă normele de urbanism,

de creșterea numărului de automobile care, raportată la PIB, e cea mai mare din Europa, de minciunile politicienilor. Dar despre lucrurile astea știm toți și știm tot și ne-am și plictisit să mai vorbim.

.