Bogdan Gîrbovan

Ierarhia Poliţiei Române

de Igor Mocanu
în criticatac.ro


Există o scenă în una din comedioarele lui Ferdinand Zecca, The Policemen’s Little Run (1907), în care un câine, cu o halcă de carne-n mandibule, aleargă jumătate de oraș ca să scape de niște polițiști. În hărmălaia stârnită, câinele nu se sfiește să intre pe fereastra de la dormitorul unui apartament, să sară peste un pat în care doarme cineva, ca apoi să-și continue goana salvatoare. La început, cel care doarme în pat, cu scufie și-n pijama, este nedumerit, dar se alarmează cu totul atunci când prin fereastră pătrunde în dormitor un întreg pluton de poliție. Neliniștea frumosului adormit nu va dura însă prea multe secunde, ea se va spulbera imediat, când privirea lui va întâlni uniformele brigăzii de poliție. Chipiul, galoanele, epoleții, toate aceste elemente au un efect tranchilizant asupra noului protagonist, cu rezultat soporific.

Din momentul în care are loc scena din filmul lui Zecca și până în zilele noastre, în care se manifestă ierarhic personajele din seria de fotografii realizate de Bogdan Gîrbovan, uniforma strategică a cunoscut diferite manifestări și contextualizări sociale, politice și economice. De la cele două Războaie Mondiale și până la ultimele pâlpâiri ale Războiului Rece, iar în cazul României, de la frica de uniformă din vremea Epocii de Aur și până la alternativa euforică a uniformei Gucci & Adibas, trecând prin cucul de la șapca lui Garcea și ajungând la Anghelache din Polițist, adjectiv (2009), cele mai eficace dintre ele au rămas uniformele care intră în dormitor, adică cele care pătrund în spațiul privat, mandatabilele, cu ramificații nebănuite încă în conștiința contribuabilului.