Mircea Cantor

Cred în valoarea umană, nu în naţionalism

de Cristina Hermeziu

în Suplimentul de Cultură

Am observat că în interviuri nu-ţi place să accentuezi faptul că eşti din România, te defineşti ca artist care trăieşte şi lucreazăpe pământ, ca şi cum te-ar exaspera grila de lectură gen “originar din”. Iar jurnaliştii sau criticii din Franţa nu uită deloc sî spună că eşti din România. Până la urmă, nu asta ne face interesanţi unii faţă de ceilalţi, faptul că exista un sâmbure cultural ireductibil care face diferenţa specifică?

Îmi asum românitatea în felul meu. De cele mai multe ori jurnaliştii exploatează faptul că vii din România ca pe o notă exotică. Eu le spun: “Lăsaţi asta baltă, uitaţi asta”. Greutatea, gravitatea e în altă parte. Ceea ce contează este fondul uman ireductibil. Sigur, nu e inocent faptul că eu vin din România şi nu de altundeva, sau că lucrez şi în Franţa, şi în România. Dar nu cred în naţionalism, ci în valoarea umană: vii cu ceva ca om, nu ca cetăţean al unei ţări. În momentul în care ai pus eticheta “originar din” e ca un val care orbeşte esenţa, nimeni nu mai are energia sau impulsul să treacă dincolo de această etichetă. Şi ce dacă sânt originar din România? Asta nu spune de fapt nimic. O interpretare străfulgerătoare a unei lucrări de-ale mele poate foarte bine avea loc şi în absenţa acestei informaţii. E ceea ce contează. Să stârnesc un astfel de dialog, adică un fel de trezire şi a mea, şi a celui din faţa mea către o meta-fizică a creaţiilor, în sensul a ceea ce e dincolo de fizică, de palpabil, de măsurabil sau încadrabil.