Părintele Serafim
Înainte de a deveni părintele Serafim de la mânăstirea Râşca, Leonard Aldea a fost Leo, iar Leo a lucrat la Petrom ca ecomist & translator din engleză şi rusă, a semnat cu pseudonimul de Adi Urmanov mai multe volume de poezie de foarte bună calitate, a obţinut prima bursă Soros pentru MA pe poezie la Universitatea Warwick, a ţinut câţiva ani la rând cursuri de creative writing la mânăstirea Râşca (la care au participat unii dintre cei mai interesanţi poeţi tineri cum ar fi Gabriella Eftimie), a absolvit facultatea de Teologie la secţia Pastorală a Universităţii Bucureşti, iar în prezent e doctorand la Universitatea din Durham, secţia de teologie ortodoxă, cu o teză despre Eclesiologia părintelui Sofronie Saharov ( .. )
de Adriana Gheorghe în Voxpublica
March 2, 2010
Leo aka Serafim
February 28, 2010
Interviu Ionuţ Chiva
Ionuţ Chiva, scriitor
De alegeri s-a certat cu prietenii până la despărtire, trăieste o viată inacceptabilă, de o frumuseţe uluitoare, nu vede ce se poate întîmpla să mai vrea să publice, preferă câinii
Ionuţ Chiva (n. ’78) a scris romanul “69” (la care a lucrat 4 ani), publicat în 2004, la Polirom, cu o prefaţă de Mircea Martin. A lucrat într-o vreme ca jurnalist, în prezent e traducător pentru Polirom. Ce mai scrie Chiva, când mai scrie, aici. În prezent trăieste în Luxemburg. L-am provocat la acest interviu, despre viaţă, tocmai pentru a-mi oferi prilejul de a mai citi ceva de Chiva. Mi-a răspuns cu supra de măsură ( .. )
de Adriana Gheorghe în Cotidianul
April 6, 2009
Brynjar Bandlien
Benzi desenate cu viaţa “strâmbă” a unui norvegian la Bucureşti
Pişcotarii, maidanezii, Paul de Luxxxe, aurolacii, Ţeapa (din Piaţa Revoluţiei numai bună de fript cartofi), florăresele, vampirii sau Ota sunt doar o mică parte din Bucureştiul ”strâmb” desenat de Brynjar Bandlien.
Brynjar Bandlien este un coregraf şi performer norvegian, extrem de talentat şi apreciat în lumea dansului contemporan, care s-a hotărât, în urmă cu şase ani, să se stabilească la Bucureşti ( .. )
de Adriana Gheorghe în Cotidianul.ro
image @ Brynjar Bandlien via Cotidianul.ro
March 4, 2009
Ioana Nemeş la Volta NY 2009
Scurtul drum al Ioanei Nemeş de la arta conceptuală la magie
Galeristul praghez Jiri Svestka face ceea ce nici o galerie românească nu şi-a permis până acum - investeşte în sculpturile complicate ale Ioanei Nemeş. Şi o reprezintă la Târgul de artă Volta din NY.
Ioana Nemeş, una dintre cele mai îndrăzneţe artiste viziuale autohtone, practică o artă care implică tehnologie avansată şi investiţie iniţială în producţie din partea galeriei. De aceea nici o galerie românească nu şi-a permis până acum, la propriu, să o reprezinte. Sculpturile ei, aparent industriale, au la bază un concept, transpus manual de artistă la scara 1:1 în ipsos, apoi realizate matriţe în care sunt turnate plastic, beton sau aur ( .. )
de Adriana Gheorghe în Cotidianul.ro
foto Cotidianul.ro
February 5, 2009
BONNARD
Retrospectivă Bonnard la Muzeul Metropolitan de Artă din New York: 80 de interioare “luminoase” şi naturi moarte
După ce MoMA i-a celebrat “nudurile în baie” în 1998, Muzeul Metropolitan de Artă din New York a vernisat, pe 27 ianuarie, expoziţia “Interioare târzii”, cuprinzând în mare parte naturile moarte (sau natură moartă cu interior) realizate de Pierre Bonnard între 1923 şi 1947, la Cannet, informează situl Art daily. ( .. )
( .. )
de Adriana Gheorghe, Mona Bobe in Cotidianul
foto Cotidianul
January 26, 2009
freedom of information 2009
Doi artişti protestează faţă de violenţă şi frică într-un performance de 24 de ore transmis live online (Video)
În “Freedom of information”, americanii Miguel Gutierrez şi Katherine Ferrier se mişcă nonstop, legaţi la ochi şi cu urechile acoperite, de sâmbătă, ora 19 (ora României) până dumincă la aceeaşi oră.
Miguel Gutierrez se află în acest moment la Berlin, la Festivalul Politics of Ecstasy, în timp ce Katherine Ferrier e în Kansas City, Missouri. Amândoi se mişcă încotinuu, privaţi de două dintre simţurile de bază, văzul şi auzul ( .. )
de Adriana Gheorghe in Cotidianul
September 19, 2008
Elena Ciobanu la Galeria 29
Londra, între „Fii vigilent!“ şi „Spionează-ţi vecinul!“
Capitala Marii Britanii, cea de-a doua metropolă din Colecţia Cotidianul „Cele mai iubite oraşe“, nu e doar cea mai supravegheată din lume. Autorităţile îndeamnă localnicii la spionat, a constatat o artistă din România ( .. )
de Adriana Gheorghe in Cotidianul
foto Elena Ciobanu
Mai multe despre proiectul CCTV al Elenei Ciobanu aici [ + ] si aici [ + ]
galeria 29 aici [ + ]
September 18, 2008
Ars telefonica
Arta pe telefon
Între 23 şi 27 septembrie cine va ridica receptorul în cabina telefonică din faţa Facultăţii de Geografie a Universităţii Bucureşti, va putea asculta o poveste urbană din anii ’70 despre cum fostul loc prin excelenţă “de întâlnire” pentru bucureşteni “la pomu’ cu vrăbii” a devenit “la fântână” (la Universitate) ( .. )
de Adriana Gheorghe in Cotidianul
foto via Cotidianul
September 16, 2008
Galeria Plan B la Berlin
Galeria Plan B din Cluj este singura din Estul Europei invitata doi ani la rind la prestigiosul tirg de arta new-yorkez Armory Show. A devenit o obisnuita a marilor tirguri europene de arta contemporana, iar de luna aceasta, cea dintii galerie romaneasca cu spatiu expozitional in Berlin (se pare ca-i va urma H'Art Gallery in decembrie). Galeriile de arta contemporana conduse de romani nu sint o noutate, cu precadere peste ocean (vezi galeriile new-yorkeze Lombard Freid, cu Cristian Alexa - director artistic si Slag, a Irinei Protopopescu, sau Kontainer Gallery din Los Angeles, condusa de Mihai Nicodim). Ce nu exista insa pina acum era un spatiu expozitional romanesc in strainatate al unei galerii autohtone.
de Adriana Gheorghe in Suplimentul de cultura
foto via Suplimentul de cultura
September 10, 2008
Galeria Plan B la Berlin
Soluţii berlineze pentru Big Bang&Casa Poporului
Odată dusă la bun sfârşit deschiderea galeriei Plan B Berlin, pictorul clujean Adi Ghenie încearcă să rezolve o problemă spinoasă a presei internaţionale - Big Bang-ul anunţat pentru miercuri - oferind următoarele “soluţii”: vizitarea unei galerii berlineze găzduite de un bunker sau coiful lui Cristi Pogăcean (..)
de Adriana Gheorghe in Cotidianul
foto via Cotidianul
September 4, 2008
Galeria Plan B la Berlin
“Comunismul nu s-a întâmplat niciodată” la Berlin
În mai puţin de patru ani, galeria Plan B din Cluj a devenit singura din estul Europei invitată doi ani la rând la Armory Show, dar şi o obişnuită a marilor târguri de artă europene. În septembrie se deschide Plan B din Berlin (..)
de Adriana Gheorghe in Cotidianul
foto via Cotidianul
August 7, 2008
June 25, 2008
Papusile lui Viktor & Rolf
Cu ocazia implinirii a 15 ani de cind lucreaza impreuna, Viktor Horsting si Rolf Snoeren au fost invitati sa expuna, in chip de celebrare, la Barbican Art Gallery din Londra (fiind pentru prima data cind Barbican Centre amesteca arta cu moda si pentru a doua oara cind Victor & Rolf se sarbatoresc intr-un muzeu)
Detalii pe: www.barbican.org.uk/artgallery sau
http://www.viktor-olf.com/_en/_ww/index.htm
de Adriana Gheorghe in Suplimentul de cultura
Foto: Suplimentul de cultura
May 10, 2008
Ministerul Culturii exporta "muzica spectrala" in statele UE
"Selectia Promocult 2008 e un dezastru total", cred unii operatori culturali
Opinii de Cosmin Tapu, Robert Serban, Liana Tugearu, Demeter Andras, pozitia Administratiei Fondului Cultural National.
de Adriana Gheorghe in Suplimentul de cultura
Copyright © Suplimentul de cultura
April 22, 2008
Se cauta persoana muribunda, pentru expozitie
Fascinat de ideea mortii (in 2000 a prezentat un performance in care a pretins ca e mort), artistul german Gregor Schneider, cistigatorul Leului de Aur la Bienala de la Venetia din 2001 & unul dintre cei mai mediatizati in acest moment, a provocat un mare scandal in Germania, anuntindu-si intentia de a expune intr-un muzeu o persoana (cu adevarat) muribunda, in incercarea de a sparge unul dintre ultimele tabuuri ale societatii & si de a prezenta moartea “in toata frumusetea ei”, informeaza AFP.
Adriana Gheorghe in Suplimentul de cultura
Gregor Schneider aici [ + ]
April 16, 2008
Aya Kato @ 115
Arta digitala japoneza in Piata Obor
Nu doar arta in spatiul public, ci arta digitala japoneza (mai exact art nouveau plus manga plus imagistica japoneza traditionala plus tehnonogie nipona plus multe alte chestii) in Piata Obor, care s-a transformat, incepind cu aceasta saptamina, intr-o galerie de arta in aer liber, gazduind o expozitie urbana de arta digitala, care cuprinde citeva dintre cele mai inedite lucrari ale artistei japoneze, in virsta de 25 ani, Aya Kato, anunta Galeria de Arta Digitala 115
Adriana Gheorghe in Suplimentul de cultura
April 11, 2008
April 9, 2008
Lipsa unui limbaj contemporan religios
Ioana Nemes despre timpul sculptat in plastic si despre Leo, cel mai contemporan calugar
de Adriana Gheorghe HotNews.ro
Biblioteca din turn de la Manastirea Rasca
Foto: Adriana Gheorghe
