Înghesuit într-un spaţiu cu unghiuri drepte, aproape imposibil de „călcat“ de altceva decît de-o felină, capul pisicii gri de la Podul Hasdeu e forţat să devină pătrat. Se comprimă, iar ochii privesc în sus resemnaţi. Pe un alt zid, gura pisicii devine una cu o fereastră închisă. Pe un corp dreptunghiular de beton, pisica verde peticită se întinde cît este de lungă. Pe gardul vechi de pe strada Lipscani, pisica îşi schimbă avatarurile pe măsură ce înaintezi. Pisica Pătrată se adaptează perfect spaţiului urban bucureştean, şi-a conturat identitatea de-a lungul anilor, nu apare doar cocoţată în locuri imposibile, la înălţime sau agăţată deasupra apei, ci şi în albume, benzi desenate, pe stickere, pe insigne, gravuri, tablouri sau sub forma Pisicii Pătrate-jucărie. (...)
February 22, 2009
Pisica Pătrată in Dilema Veche
January 31, 2009
Pisicapătrată la Galeria Mora
Pisicapătrată cu buletin de Bucureşti
E street art, dar şi-a luat drept nume de cod pisicapătrată. E un personaj cu apariţii urbane năstruşnice şi, deseori, efemere. Desenele de pe ziduri întregi se mută în galerie şi măsoară acum doar câţiva centimetri.
Galeria Mora îşi începe anul cu street art. Mai precis cu o retrospectivă a vieţii urbane pe care o duce pisicapătrată, personajul imaginat de Ciubi. Expoziţia reuneşte 40-50 de schiţe, desene şi fotografii ale pisicii sale. “Voi realiza şi un desen pe unul dintre pereţii galeriei, dar voi prezenta şi schiţe-proiect pe care aş vrea să le desenez prin oraş. Expoziţia va cuprinde mai ales lucrări din Bucureşti”, explică streetartistul Alexandru Ciubotariu (Ciubi) ( .. )
de Stela Nadoleanu in Time Out Bucuresti
foto Time Out Bucuresti
January 23, 2009
Pisica Patrata la Galeria Mora
„Pisica pătrată“ revigorează arta
La Galeria Mora din Bucureşti se deschide o expoziţie cu diverse ipostaze ale personajului din benzile desenate. Artistul Alexandru Ciubotariu a realizat peste 1.000 de faţete ale „pisicii pătrate“ pentru a înveseli pereţii scorojiţi din Capitală.
Dar cine sau ce este „pisica pătrată“? „Pisica pătrată sunt eu. La început a fost un personaj din «ograda» mea care a avut mai mult noroc. A scos capul prima dată pe site-ul hardcomics.ro, anunţând o compilaţie de bandă desenată ( .. )
de Nicoleta Zaharia in Adevarul
foto Pisica Patrata Via Adevarul
April 7, 2008
“Join” de Raluca Teodoru si Matei Arnautu
Raluca Teodoru si Matei Arnautu la Galeria Mora
Galeria Mora aici [ + ]