skip to main |
skip to sidebar
Sînt deseori sfătuit ori să scriu mai mult ori să pictez mai mult. Aceasta, poate din cauză că niciuna nu este de ajuns ori pentru că mai mult ar fi mai bine. Vă daţi seama că aceste mărturisiri sînt intime şi că reprezintă un punct vulnerabil, dar în aceeaşi măsură le puteţi lua ca pretext al unei noi bucăţi de literatură. Sînt multe subiecte despre care aş scrie, însă mi-e greu să-mi imaginez priza pe care ar face-o în contextul prezent, după ce am citit un articol al lui Marius Chivu despre punctele slabe ale literaturii româneşti contemporane, de altfel destul de înfloritoare. Este mereu o problemă ce trebuie să scrii şi ce trebuie să pictezi, dacă nu cetrebuie să faci în general. Nu mai puţin important este cum. De pildă, dacă urmăriţi ambele imagini de mai sus, veţi remarca cu uşurinţă micile intervenţii pe care le-am făcut pentru a schimba total sensul de citire. Prima face parte dintr-un (adevărat) proiect de lucrări rătăcite, despre care însă voi vorbi altă dată, deoarece dilemele punerii lui în practică, cheltuie mai bine de jumătate de pagină înainte de orice concluzie. Mai bine citiţi un fragment dintr-un eseu de Bertrand Russell, surprinzător prin limpezime (ceea ce îi este tipic). Se referă la artă, lucru şi mai seducător din partea unui filosof, echipaţi de multe ori pentru estetică, dar foarte stîngaci în ce priveşte gusturile artistice. La o scară mult mai modestă, relaţia se păstrează şi printre curatorii români, cu deosebirea că e aproape pe dos, intuitivi într-o oarecare măsură cu gusturile artistice, aproape slabi la teorie. Am mai exprimat acest punct de vedere, iar stăruinţa mea e mai puţin decît încăpăţînare. Chiar aşa stau lucrurile, iar dovezile sînt greu de ascuns.
Posts
No comments:
Post a Comment